Audio
The Supplicatory Canon to Saint John Maximovith, Archbichop of Shanghai and San Francisco
This CD appears with the blessing of His Eminence Joseph, Metropolitan of the Romanian orthodox Metropolis of Western and Southern Europe.
Arhieresti cantari ale Sfantului Iosif al Moldovei
Discul de faţă – primul din noua serie a grupului «Nectarie Protopsaltul», ce încearcă o recuperare a sonorităţii slujbelor noastre de odinioară – este şi cel dintâi care cuprinde cântări alcătuite nouă – iată, de aproape două veacuri – de un sfânt din calendarul Bisericii noastre. Dat fiind scopul seriei noastre, am păstrat ca atare textul de sub neumele bizantine.”
Slujba Sfântului Ipatie - Vecernia
O parte din cântările de pe acest disc se află în cartea «Slujba Sfântului Ipatie», tipărită în 2016 de Chilia Românească Vatopedină a Sfântului Ipatie. Textul imnelor Sfântului e alcătuit de Părintele Gherasim Mikraghiannanitul (†1991) şi tradus în metrica originalului de diac. Cornel Coman. Anixandariile lui Fokaefs au fost traduse de părintele Nectarie Protopsaltul, iar Kekragariile lui Iacov sînt tălmăcirea lui Nectarie Frimu Arhiereul. Datorită traducerii metrice, prosomiile au întocmai melosul bizantin.
Psalms 1
Psalms chanted by "Sihăstria Carpaților" - the psaltic group in Sihăstria Monastery.
Holy Resurrection
The Easter Service sung by the psaltic choir of Sihastria Monastery.